Dacă ai un PFA sau lucrezi ca freelancer, probabil ți s-a spus la început că “nu e mare lucru” – că e simplu, rapid, fără bătăi de cap. Ai deschis un dosar, ai completat câteva formulare, ai primit un cod CAEN și un certificat, și... ai intrat oficial în lumea antreprenoriatului.
Apoi ai descoperit realitatea: venituri, cheltuieli, impozite, contribuții sociale, declarații, termene-limită, SPV, norme pe venit sau sistem real, întrebări fără răspuns clar și un sentiment constant că “parcă ceva îți scapă”.
Pentru că nu e vorba doar de a emite facturi. E vorba de:
Și toate astea, în timp ce tu încerci să-ți ții clienții mulțumiți, să crești proiecte, să facturezi la timp, să înveți ceva nou, să nu ratezi nici un termen și – pe cât posibil – să ai și o viață personală.
Adevărul e că ai libertate, dar ai și responsabilitate. Și dacă o declarație se completează greșit, dacă plătești contribuții în plus sau omiti ceva important, nimeni nu te trage de mânecă – până e prea târziu.
Din păcate, mulți realizează asta abia în momentul în care primesc o decizie de impunere, un control inopinat sau o recalculare retroactivă. Și atunci, totul devine brusc "serios".
Dacă ai ales sistemul real, impozitul pe venit se calculează pe baza venitului net, adică:
Venituri încasate – cheltuieli deductibile = venit net
Asta înseamnă că trebuie să ții o evidență contabilă în partidă simplă, formată din:
Se depune anual Declarația Unică (formular 212), unde se calculează:
Cheltuielile deductibile pot include: chirie, telefon, internet, combustibil, contabilitate, laptopuri, softuri, cursuri de formare profesională, taxe bancare etc. – dar numai dacă sunt justificate și legate direct de activitate.
E un sistem mai flexibil, dar cere disciplină contabilă.
Dacă ai optat pentru norma de venit, lucrurile par mai simple:
Evidența contabilă este minimală:
Totuși, simplificarea vine cu o condiție:
Sistemul este ideal pentru activități constante, cu puține cheltuieli și venituri moderate.